Cum se diagnostichează boala Crohn?

Trimite pe e-mail
Descarcă
Printează

Boala Crohn se diagnostichează prin stabilirea antecedentelor medicale complete ale pacientului și ale familiei acestuia (anamneză), prin examen fizic și teste. Dacă, după efectuarea anamnezei și a examenului fizic, există suspiciunea de prezență a bolii Crohn, medicul va efectua unele teste medicale suplimentare. Aceste teste pot include următoarele: 

ENDOSCOPIE

Endoscopia este cel mai important instrument de diagnosticare și se realizează folosind un endoscop, adică un tub subțire și flexibil, cu o sursă de lumină și o cameră mică aflată la capătul acestuia, care transmite imaginea pe un ecran. Gastroenterologul introduce endoscopul în tractul gastrointestinal. Pentru examinarea colonului, endoscopul este introdus prin anus - colonoscopie. Atunci când se examinează partea superioară a tractului gastrointestinal, endoscopul este introdus prin gură - gastroscopie și enteroscopie.

HISTOLOGIE

În timpul endoscopiei, medicul recoltează o probă de țesut din zonele afectate (biopsie). Proba se supune apoi unei analize microscopice detaliate. Opinia histopatologică este foarte importantă deoarece confirmă boala, face distincția între diferitele forme de boală intestinală inflamatorie, arată gradul de activitate a bolii și eventuala displazie în cazul bolii de lungă durată.

TESTE DE LABORATOR

  • Testele de sânge (numărul de globule albe (leucocite), trombocite, hemoglobină și markeri ai inflamației acute, cum ar fi CRP, VSH) nu confirmă boala Crohn. Ele sunt importante pentru a determina activitatea bolii, a evalua eficacitatea tratamentului și sunt un factor de predicție al exacerbării bolii.
  • Teste de scaun (calprotectină, utilizat pentru a detecta inflamația acută în intestine). Detectarea calprotectinei în scaun ajută la diferențierea dintre boala intestinală inflamatorie și boala intestinului iritabil și la evaluarea activității inflamației intestinului și a succesului tratamentului. Calprotectina poate fi folosită ca factor de predicție pentru exacerbarea bolii.

INVESTIGAȚII IMAGISTICE PENTRU DIAGNOSTIC

Scanările radiologice sunt teste de diagnostic complementare importante care permit vizualizarea părții afectate a tractului gastrointestinal și/sau a complicațiilor bolii.

Imagistica radiografică abdominală nativă (Rgf): utilizată la pacienții afectați pentru a exclude megacolonul toxic, perforația tractului gastrointestinal și obstrucția intestinală (ileus).

Enterografia prin tomografie computerizată (E-TC): test de imagistică care oferă date similare cu ERM (v.mai jos), dar expune pacientul la radiații.

 

EN_Crohn_What_is_crohn_Diagnose_2

Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN): o procedură de diagnosticare mai nouă care nu implică radiații; metoda se bazează pe rezonanța ionilor de hidrogen într-un câmp magnetic puternic. Organismul sau organul cercetat se află într-un câmp magnetic static, energia undelor radio transformă semnalele magnetice în imagini ale corpului.

  • RMN pelvian: investigație importantă utilizată atunci când sunt suspectate complicații ale bolii Crohn, cum ar fi fistulele perianale cu abcese.
  • Enterografia cu rezonanță magnetică (ERM): metodă imagistică de diagnostic foarte importantă care analizează intestinul subțire la pacienții cu boală Crohn. În afară de detectarea modificărilor în diametru ale lumenului, arată, de asemenea, dacă există modificări ale peretelui intestinal și ale țesutului înconjurător (ganglioni limfatici, fistule). ERM arată inflamația activă, îngustarea și distensia luminală înainte de îngustare (important pentru decizia de alegere a tipului de tratament).

Ecografie (ECO): tehnologia cu ultrasunete este folosită pentru a evalua organele din zona pelviană și abdominală, fără a expune pacientul la radiații.

  • Ecografie transabdominală cu substanță de contrast: o examinare din ce în ce mai importantă în diagnosticarea și monitorizarea BII. Acest test de imagistică permite clinicianului să examineze grosimea peretelui intestinal și modelele de perfuzie care indică modificări inflamatorii, în special în zona ileonului terminal. De asemenea, această investigație detectează ganglioni limfatici, abcese, stricturi și chiar fistule.
  • Ecoendoscopia (EUS): arată fistule și complicații perianale. EUS diferențiază fistulele simple de cele complexe și legătura lor cu sfincterul anal. Această investigație are un grad foarte înalt de precizie în identificarea abceselor perianale. EUS nu implică radiații, este sigură și prezintă un grad de precizie și specificitate similar cu cel al examenului de imagistică prin rezonanță magnetică în ceea ce privește identificarea abceselor și a fistulelor perianale. Dacă zona perianală este afectată, examinarea poate fi dureroasă. În astfel de cazuri, este de preferat să se efectueze un RMN pelvian.

Endoscopia cu capsulă:  un instrument de diagnosticare fără radiații, utilizat pentru examinarea intestinului subțire. În timpul acestei proceduri, medicul fotografiază tractul digestiv cu ajutorul unei mici camere wireless. Camera se află în interiorul capsulei pe care pacientul o înghite. Are un grad de precizie mai înalt decât alte tehnici imagistice (jejunoileografia, enterografia RM, enterografia TC) în identificarea zonelor inflamate din intestinul subțire al pacienților dar care nu prezintă stricturi sau obstrucții intestinale. Este destinată pacienților cu suspiciune de boală Crohn la nivelul intestinului subțire, care nu a putut fi confirmată cu teste anterioare endoscopice și imagistice.

txt_3_2ro
Afișează mai multe