Strategii privind activitatea familiei în diferite stadii ale bolii

Trimite pe e-mail
Descarcă
Printează

Strategii funcționale la prima psihoză și prima spitalizare.

Prima spitalizare este una dintre cele mai dificile perioade în viața familiei cu o persoană schizofrenică. Este o perioadă de anxietate și incertitudine, iar diagnosticul de schizofrenie este adesea primit ca un verdict implacabil. Obiectivul șederii în spital a pacientului este de a primi diagnosticul - de a se stabili afecțiunea medicală - și de a planifica terapia, adică de a aplica schema adecvată de tratament. Nu este întotdeauna posibil să se obțină un diagnostic de încredere în timpul primului episod psihotic.

Strategii inutile (adesea distructive) Strategii utile (constructive)
încercarea de a identifica greșeli de creștere și de a căuta persoana vinovată contactul cu un terapeut și dobândirea de cunoștințe cu privire la boală prin participarea la activități psihoeducaționale, utilizând sursele de informații, internet
luarea de decizii premature, cu privire la schimbări radicale în viață, cum ar fi schimbarea locului de reședință, angajare etc. păstrarea activităților ocupaționale de până la acel moment, a contactelor sociale, a unui ritm zilnic constant
„caracterul sumbru” și sentimentul de neajutorare, care provoacă posibile simptome nevrotice, cum ar fi tulburările de somn și concentrare, simptomele vegetative, scăderea dispoziției păstrarea activităților de până la acel moment, dobândirea de cunoștințe vaste cu privire la boală, colaborarea cu terapeutul
protecția excesivă sau respingerea emoțională, care poate rezulta din propria învinovățire pentru boală psihoeducația și colaborarea cu terapeutul
încercări de a convinge persoana cu privire la ideile delirante în timpul vizitelor la spital acceptarea identității pacientului, clădirea unui climat de empatie și apropiere, răbdarea, colaborarea cu terapeuții: comunicarea informațiilor necesare / utile pentru obținerea diagnosticului, discutarea recomandărilor cu privire la comportamentul față de pacient în timpul spitalizării și după externare

Un curs de abilități privind independența la secția de îngrijire de zi după spitalizare

CEE_SCHIZO_support_01_A
Stock photo. Posed by model.

Terapia la o secție de îngrijire de zi poate fi o continuare a terapiei din spital, când pacientul nu prezintă încă simptome acute, dar are încă probleme funcționale și dificultăți cu activitățile zilnice. Activitățile de la o secție de îngrijire de zi au loc în fiecare zi înainte de prânz, astfel încât persoanele care asigură îngrijirea sa poată lucra în orele normale de lucru. La secția de îngrijire de zi se desfășoară diferite forme de terapie, incluzând:

  • farmacoterapie,
  • terapie individuală și de grup
  • instruire privind aptitudini și competențe de viață și sociale,

Pacienții alcătuiesc o comunitate în care dețin diferite roluri și sunt incluși în diferite activități, cum ar fi pregătirea meselor, curățenia sau organizarea în comun a activităților.

 

 

 

Rețineți!

Aceasta este o perioadă în care pacientul, după spitalizare, reînvață cum să fie independent. Este important să se continue procesul de clădire a independenței după revenirea acasă. Asistența excesivă și preluarea problemelor zilnice este o abordare improprie.

Persoana bolnavă trebuie să fie liberă să facă încercări și greșeli. De exemplu, pacientul trebuie să ajungă la activitățile programate independent și la timp, precum și să își facă curățenie în cameră.

Scala de dificultate trebuie crescută treptat odată cu ameliorarea sănătății pacientului. În mod cert pacientul nu trebuie supraîncărcat cu sarcini, ținând seama de posibilitatea de a fi obosit, de variațiile de dispoziție și chiar de stările depresive. Când se îmbunătățește starea pacientului, simptomele bolii vor fi radical mai puțin intense, iar pacientul va începe să socializeze în mod normal, ca de mai înainte - și este posibilă externarea de pe secție.

Dozele de medicație sunt de obicei scăzute comparativ cu cele administrate în spital. 

Ce trebuie evitat în cazul în care o persoană este externată dintr-un spital de psihiatrie?

Multe persoane externate din spital cu un diagnostic de schizofrenie se confruntă după externare cu așteptări excesive de la rude și prieteni, care doresc ca acestea „să recupereze timpul pierdut”. Acest lucru este valabil în special pentru cei ce se îmbolnăvesc pentru prima dată și cei aflați în primii ani ai bolii.

Când un membru bolnav al familiei revine acasă, membrii familiei și persoanele apropiate își exprimă adesea așteptările legate de starea funcțională foarte bună a pacientului (chiar mai bună decât a celorlalte persoane sănătoase), ca acesta să recupereze în toate domeniile și să întreprindă multe activități, să facă multe lucruri, de ex. să revină la studii, pe cât de bine poate pentru a recupera anul pierdut sau să înceapă să muncească la fel ca mai înainte, și să rezolve rapid și simultan toate problemele.  O astfel de situație prezintă însă probleme noi, având în vedere că:

  • o astfel de funcționare perfectă poate să nu fie posibilă imediat după un episod de schizofrenie și o internare în spital,
  • așteptările excesive pot deveni un stres serios pentru pacient - și să fie unul dintre factorii de risc pentru o deteriorare ulterioară a stării mentale.

Să ne imaginăm o astfel de situație:

O persoană și-a rupt piciorul, a avut ghips mai multe săptămâni și apoi i s-a scos ghipsul. Se va putea mișca bine imediat? Va putea alerga dintr-o dată? Nu, piciorul nu va fi complet bine imediat. O astfel de persoană are nevoie de un timp în care piciorul să revină lent la starea anterioară. Vă puteți gândi în mod similar la o persoană externată din spital cu un diagnostic de schizofrenie.

Rețineți!

Un episod de psihoză și o internare în spital sunt evenimente grave în viața unei persoane. Psihoza duce la o funcționare mai puțin eficientă a creierului pentru o vreme. Șederea în spital este adesea o sursă de stres serioasă și un mare efort pentru persoana bolnavă.

Știați că ...

Este posibil să fii complet apt imediat după astfel de evenimente? Nu. Capacitatea de a funcționa (de a învăța, munci, contacta alte persoane) se va îmbunătăți treptat. Însă capacitatea deplină nu va reveni imediat după externarea din spital.

Cum să abordați un pacient cu schizofrenie în acest caz?

Sunt relevante următoarele reguli fundamentale de abordare:

  • Persoanei trebuie să i se propună diferite obiective, treptat, pas cu pas.
  • Cerințele trebuie ajustate pe baza capacităților curente ale persoanei externate.
  • Persoana trebui să-și stabilească propriile obiective pe care le poate urmări pe o anumită perioadă de timp.

Adesea, imediat după îmbolnăvire și internarea în spital, pacientul poate să facă doar ceea ce nu necesită vreun efort prea mare. Deocamdată chiar și activitățile simple pot cere un efort semnificativ din partea persoanei. Aceasta pur și simplu nu poate fi împovărată la momentul respectiv cu stres sever, anxietate și temeri.

Aceasta nu înseamnă că realizarea unor obiective ambițioase este complet împiedicată. Multe obiective vor fi atinse, dar treptat, pe măsură ce  timpul trece de la externarea din spital și pe măsură ce starea mintală a pacientului se îmbunătățește.

Rețineți!

Abțineți-vă de la așteptări excesive, imposibil de îndeplinit la un moment dat.

În perioada de după debutul bolii și al spitalizării, trebuie să existe timp pentru recuperare, timp pentru ameliorarea treptată - numai după acest timp va fi evident cum va putea funcționa persoana bolnavă. Acest interval de timp are durate diferite, uneori este nevoie de mai multe luni.

Trebuie reținut că ...

Este posibil ca „îndemnarea” excesivă a persoanei bolnave să nu aducă efecte pozitive. Ideea nu este să nu existe deloc cerințe sau așteptări, ci numai ca așteptările să nu fie excesive în această perioadă.

Dacă îi alocăm persoanei bolnave sarcini prea dificile - este posibil ca aceasta să nu le poată îndeplini, să se simtă „inutilă și fără speranță”, iar apoi poate renunța la eforturile suplimentare de a se face bine, deoarece totul ar putea părea prea dificil (deoarece nu a reușit să facă ceva).

Dacă așteptările persoanei bolnave sunt adecvate și o astfel de persoană reușește să facă ceva (chiar și ceva ce pare de nivel redus), acest lucru va reprezenta un stimulent pentru a întreprinde și alte acțiuni. Persoana se poate gândi atunci: „dacă am reușit să fac asta, voi putea face și altceva.”

Rețineți!

Urmați regula „pas cu pas” și nu aplicați regula „totul deodată”.

Trebuie reținut că ...

Ideea este de a stabili obiective realiste și de a avea așteptări fezabile pentru o anumită perioadă. O astfel de abordare poate avea rezultate în viitor, însă trebuie să așteptați o vreme și nu este util să vă grăbiți prea tare.

Acasă cu boala

Chiar dacă au dispărut toate simptomele, pacientul nu este încă o persoană complet sănătoasă imediat după externare. Schizofrenia necesită de obicei terapie toată viața. Similar cu cazul pacienților cu diabet sau al celor cu tiroidectomie, persoanele cu schizofrenie au nevoie de medicație continuă. Scopul acesteia în convalescență e să prevină recidivele psihozei, care afectează creierul pacientului.

Sarcina persoanelor care asigură îngrijirea este aceea de a redobândi sănătatea completă și de a rămâne în stare de remisiune. Pacientul trebuie să revină lent la independență, beneficiind de toate formele accesibile de terapie și sprijin. Îngrijirea medicală a pacientului este preluată de un medic care îl consultă în regim ambulatoriu, din sistemul de îngrijire medicală din mediul extern.

Cu toate acestea, farmacoterapia în sine nu este suficientă. Trebuie căutate unități de îngrijire, cluburi ale pacienților și alte forme de terapie în zona respectivă; cel mai bun mod este de a întreba un psihiatru de la o clinică în regim ambulatoriu.

Trebuie reținut că ...

La acest moment, terapia complexă, sprijinită de colaborarea familiei pacientului, aduce efecte foarte bune.

Dacă este implementată suficient de devreme, optim față de debutul bolii, deschide perspective de revenire la studii, în câmpul muncii sau la a avea o familie. Primii cinci ani reprezintă cea mai importantă perioadă a evoluției bolii. Este util să se beneficieze de orice formă de sprijin care să împiedice recidiva psihozei. 

Medicul poate recomanda medicație sub formă de comprimate zilnice până la formule cu eliberare prelungită, care pot elibera de presiune atât pacientul, dar și persoana care asigură îngrijirea, fiind implicată în supravegherea zilnică și controlul farmacoterapiei.

Rețineți!

Traiul cu o persoană bolnavă aduce multe probleme și prezintă din ce în ce mai multe provocări pentru persoanele care asigură îngrijirea.

Pentru a face față în mod eficace acestor poveri, persoanele care asigură îngrijirea nu numai că trebuie să aibă grijă de pacient, ci și de ele însele. Este important ca persoana care asigură îngrijirea să continue să lucreze și să păstreze contactul cu familia și prietenii.

Trebuie reținut că ...

Un hobby, odihna, uneori o excursie fără persoana bolnavă, oferă o șansă de a-ți păstra sănătatea și de a dobândi energie, atât de necesară în lupta cotidiană.

Strategii funcționale în timpul prodromurilor reapariției psihozei și în timpul recăderilor.

Cum să ajutați o persoană cu o recidivă a psihozei? Trebuie să faceți următoarele:

  • să ajutați persoana să ajungă la un psihiatru - psihiatrii sunt medicii de „prim contact”;
  • să întăriți pacientul la momentul căderii nervoase din cauza exacerbării schizofreniei sau atunci când la primul episod de schizofrenie persoana nu este conștientă că are nevoie de tratament;
  • veți afla cât mai multe posibil despre schizofrenie - veți lua parte la ședințe de psihoeducație;
  • puteți încuraja pacientul să ia medicamente sau să consulte un medic în cazul în care are îndoieli cu privire la terapie;
  • veți observa semnele de avertizare ale recidivei - nu le ignorați;
  • încercați să observați semnele de avertizare ale suicidului - majoritatea pacienților discută despre gândurile lor suicidare, nu le ignorați; în același timp amintiți-vă că unul din zece pacienți cu schizofrenie se poate sinucide; tendințele suicidare sunt rezultatul recidivei schizofreniei și dispar odată cu remiterea simptomelor de schizofrenie; faceți persoana cu schizofrenie să conștientizeze să suicidul este o pierdere pentru toată lumea, nu o soluție pentru problemele sale sau ale dvs.; în cazul unor tendințe puternice de suicid sunați la ambulanță (formați 112) în loc de a căuta psihiatrul care este responsabil pentru persoana bolnavă;
  • negociați cu persoana bolnavă moduri de a face față crizelor - atât celor asociate cu schizofrenia, cât și celor fără legătură;
  • nu așteptați o ameliorare rapidă, dar nu tratați schizofrenia ca pe o boală incurabilă - nu izolați persoana bolnavă, dar în același timp nu fiți hiperprotector(are); în timpul remisiunii, majoritatea pacienților pot funcționa ca persoane normale, active, în diferite roluri de viață (membru al familiei, prieten, angajat, elev, student);
  • dacă puteți, participați la grupuri de autoajutorare pentru persoanele cu schizofrenie și familiile lor - la ședințele cu astfel grupuri veți afla cum au făcut alte persoane față problemelor dvs. curente.

Când revine psihoza...

Trebuie reținut că ...

Un număr de persoane tinere, după primul episod psihotic, consideră că a fost o experiență neobișnuită care nu va reveni niciodată. În timp ce pentru alți pacienți, experiența halucinațiilor și a ideilor delirante este atât de reală, încât chiar și după remisiune și externarea din spital, nu pot aborda critic respectiva experiență și rămân în lumea lor, înlocuind adevărul cu privire la boală. Ambele abordări sunt asociate cu retragerea rapidă din tratament după externarea din spital.

Din datele din registrul finlandez al pacienților, publicat în 2013, se evidențiază că aproximativ jumătate din pacienții spitalizați cu prima psihoză încetează farmacoterapia deja în prima lună după externare. Aproape 8 din 10 pacienți externați revin la spital în decurs de un an de la recidiva simptomelor.

Rețineți!

Asigurarea continuării terapiei antipsihotice este cea mai bună metodă de a preveni psihoza, astfel că punctul de interes acum se mută spre continuarea farmacoterapiei plus toate celelalte forme de terapie care sprijină respectarea schemei de medicație.

Din nefericire, persoanele cu schizofrenie demonstrează hipersensibilitate la stres și de aceea, orice situație cu conținut emoțional crescut - atât negativ, cât și pozitiv - poate duce la recădere. Observarea pacientului și depistarea primelor simptome de recădere pot preveni deteriorarea progresivă și o altă spitalizare.

Uneori, însă, în pofida tuturor eforturilor, psihoza revine. De obicei spitalizarea ulterioară este mai lungă și pacientul nu poate reveni la nivelul funcțional de dinaintea psihozei. Unele dintre simptome rămân prezente în continuare la pacient. Ce trebuie făcut în acest caz?

Rețineți!

Colaborarea dintre pacient, persoana care asigură îngrijirea și terapeut este în continuare importantă. Terapia complexă și diferitele forme de reabilitare pot îmbunătăți semnificativ starea de sănătate a pacientului.

Strategii pentru comportamentul familiei în timpul perioadelor prodromale ale unei recidive a psihozei în viitorul apropiat.

Strategii inutile (adesea distructive) Strategii utile (constructive)
o ceartă: „Acum ceva timp ai oprit medicația și a fost o catastrofă. Vei fi din nou bolnav(ă). De ce vrei să-ți faci din nou asta?” arătarea de înțelegere: „Înțeleg că este posibil să simți reacții adverse după medicamente, dar ce se va întâmpla când vei opri tratamentul. Depinde de tine, însă îmi amintesc cum a fost ultima oară.”
furie, reproș: „Ți-am spus ieri că trebuie să mergi la medic. Este problema ta că uiți de vizite. Nu îmi pot aminti totul pentru tine!” o discuție pașnică: „Să vorbim despre cum putem face să îți amintești de vizitele la medic."
critica: „Ești leneș(ă). Fă ceva. Stai întins(ă) și fumezi toată ziua.” schimb constructiv de afirmații: „Hai să vorbim despre cum putem stabili planul tău de activități pentru astăzi”
ținerea de predici: „Mișcă-te puțin, ieși să vezi oameni, deși știi că nu poți bea alcool, vei merge din nou la spital” ascultarea și adresarea de întrebări încurajatoare: „Ai ieșit cu prietenii ieri. Cum a fost? Cum s-a întâmplat de ai băut alcool? Ce ai putea face în loc?”
schimbarea subiectului: „Nu văd nicio problemă. Ce ai dori pentru cină?" ascultarea și adresarea de întrebări încurajatoare. „Înțeleg că ai o problemă. Cum ai dori s-o rezolvi?”

Strategii pentru comportamentul familiei în timpul recidivei psihozei (perioada psihotică)

Strategii inutile (adesea distructive) Strategii utile (constructive)
a fi un dușman: „Mișcă-te din pat, fă ceva cu tine!” a fi un aliat, înțelegere, ascultare: „Uite, chiar îmi fac griji pentru tine, te pot ajuta cumva?”
înstrăinare: „Nu mai vorbesc cu tine dacă te porți așa, ești fără speranță!” oferirea de timp și spațiu: „Văd că ești trist(ă), poate ai nevoie de puțină liniște? Mă duc în cealaltă cameră și te las o vreme.”
amenințare: „Dacă te porți așa, te bag în spital!” găsirea de limite rezonabile: „Cred că ar trebuie să te mai gândești la acest comportament de a te purta necugetat în parc noaptea.”
escaladarea situației: „Nu are sens, de ce ți-aș pune otravă în mâncare? Ce idee aiurea, încetează să mai zici aiureli și mănâncă-ți cina!” atenuarea problemei: „Chiar crezi că mâncarea este otrăvită?” Trebuie să fii destul de speriat(ă). Să mergem la bucătărie, poate vei găsi ceva acolo.”
perceperea problemei ca pe ceva personal: „Cum poți să spui așa ceva, singurul meu copil să mă acuze!” a fi obiectiv: „Văd că ești supărat(ă) și trist(ă) dacă îmi spui astfel de lucruri pe care nu le spui niciodată. Să încercăm să ne calmăm și vom discuta despre asta mai târziu.”
Afișează mai multe