Regulile tratamentului tulburărilor mintale

Trimite pe e-mail
Descarcă
Printează

Regulile de bază care trebuie urmate în tratarea tulburărilor și bolilor mintale includ:

  • identificarea precoce a simptomelor și a intervențiilor pentru prevenirea progresiei tulburărilor
  • contracararea episoadelor recurente de boală,
  • selectarea individuală a metodelor de tratament și abordarea multilaterală,
  • educarea pacientului și a familiei sale și participarea activă la terapie,
  • sprijinirea vindecării și a participării la viața de familie și socială,
  • preferința pentru mediul de acasă în locul celui spitalicesc pentru administrarea terapiei. 

Diagnosticarea și tratarea precoce a tulburărilor mintale

Identificarea precoce a semnalelor care indică deteriorarea echilibrului mental, urmată de căutarea imediată a consilierii medicale sau psihologice. Semnalele, care trebuie observate și discutate cu un medic sau cu un psiholog, sunt foarte diferite și pot apărea individual sau simultan. 

Trebuie să ne rețină atenția următoarele simptome:

  • stările de tensiune,
  • stările de anxietatea, teamă
  • oboseala,
  • senzația de descurajare,
  • senzația de lipsă de satisfacție cu privire la viață,
  • iritabilitatea excesivă, comportamentul violent,
  • pierderea sau schimbarea interesului,
  • dificultăți de comunicare cu alte persoane,
  • afirmații și comportamente ciudate și/sau neclare,
  • senzația de a fi pierdut,
  • teama de un pericol necunoscut,
  • pierderea senzației de securitate,
  • pierderea încrederii,
  • tendința crescută de a asocia faptele sau evenimentele, chiar din trecutul îndepărtat,
  • tulburări de somn (probleme de adormire, somn superficial, întrerupt, coșmaruri, treziri devreme dimineața, nevoie scăzută sau crescută de somn),
  • modificări ale poftei de mâncare,
  • creștere sau scădere a dispoziției/stării de bine,
  • creștere sau scădere a activității,
  • luarea de decizii dificilă sau rapidă, pripită,
  • senzații auditive, vizuale, tactile ciudate: zarvă, pârâituri, sclipiri, voce ale unor persoane inexistente, curenți, valuri, mirosuri și arome modificate.

Trebuie reținut că ...

Aceste simptome pot fi o consecință a epuizării, stresului, bolilor somatice sau a tulburărilor mintale.

Uneori, pentru a face simptomele să intre în remisiune, sunt suficiente odihna, modificarea alimentației, modificarea stilului de viață, rezolvarea unor neînțelegeri cu rudele apropiate/prietenii, rezolvarea unui conflict, obținerea acceptării și a sprijinului emoțional. În unele cazuri poate fi necesar sprijinul suplimentar din partea unui profesionist, incluzând consilierea psihologică sau psihoterapeutică sau tratamentul neurologic, endocrin sau psihiatric cu internare. 

În stadiile incipiente ale bolii, tratamentul poate fi administrat în regim ambulatoriu, fie fără întreruperea rutinei zilnice, fie în perioade de concediu medical.

Rețineți!

Diagnosticarea și tratarea precoce a tulburărilor mintale poate preveni progresia și exacerbarea ulterioară a acestora, care ar necesita îngrijire sub internare, la secția de psihiatrie a unui spital. Toate tulburările și bolile mintale pot fi diagnosticate și tratate în afara spitalului - fie într-o clinică în regim ambulatoriu, fie într-o secție de zi - cu condiția ca simptomele acestora să nu fie exacerbate excesiv și să nu inducă comportamente care pot fi periculoase pentru pacientul afectat sau pentru alte persoane. 

Același lucru este valabil pentru episoadele recurente de boală mintală. După finalizarea terapiei psihiatrice în regim de internare, recăderile ulterioare ale bolii, dacă apar, trebuie diagnosticate și tratate la o clinică în regim ambulatoriu, suficient de devreme pentru a preveni revenirea la spital.

Prevenirea recăderilor

Pot apărea recăderi ale bolii în anumite boli mintale, chiar și după rezultatul de succes al tratamentului; o boală tratată poate recidiva după mai multe luni sau chiar ani de stare completă de sănătate.

Se observă în anumite afecțiuni din grupa schizofreniei, în unele tipuri de depresie (depresie recurentă) și în bolile bipolare (maniaco-depresive).

Rețineți!

Utilizarea medicamentelor antipsihotice adecvate este eficientă în prevenirea recăderilor bolii, la fel ca și formele adecvate de psihoterapie și ședințele de instruire plus psihoeducație, adică dobândirea de cunoștințe despre boală, simptomele acesteia, factorii de risc semnele prodromale ale recurenței și modurile de a le gestiona.

Condițiile de mediu ale pacientului au de asemenea o mare importanță:

  • atmosfera de prietenie, bunăvoință și acceptare în familie și în cercul de prieteni și colegi,
  • viața de zi cu zi regulată,
  • posibilitatea desfășurării unei activități ocupaționale sau altei activități zilnice,
  • ocuparea adecvată a timpului liber,
  • accesul la diferite forme de recreere, cultură și divertisment.

Implicarea conștientă a pacientului în colaborarea cu un medic sau a psihologului sunt de asemenea importante în prevenirea recurenței bolii. Se întâmplă adesea ca un pacient, care se confruntă cu remisiunea simptomelor acute, să se simtă sănătos și să dorească să uite despre boală; în acel moment este dificil pentru pacient să accepte propuneri de medicație sau participarea la psihoterapie, deoarece ar dori să fie tratat ca o persoană normală, sănătoasă.

 Însă propunerea privind terapia profilactică, cu scopul de a preveni recăderile bolii, nu înseamnă deloc că persoana respectivă va fi privită ca pacient. Obiectivul unei astfel de terapii, după episodul de psihoză sau depresie manifestat, este acela de a furniza persoanei afectate, care este susceptibilă în ceea ce privește recidiva bolii, măsuri de prevenire a recăderii, precum și cunoștințele necesare pentru a ști cum să utilizeze măsurile respective.

Rețineți!

Un tratament care să contracareze recidiva bolii nu are scopul de a deveni o barieră, ci un sprijin pentru o viață normală. Cu toate acestea, necesită implicarea activă și colaborarea pacientului. 

Selectarea individuală a metodelor de tratament și abordarea multilaterală.

Selectarea metodelor de tratament depinde de diagnosticul obținut. Dacă tulburările mintale sunt manifestări sau consecințe ale unei boli somatice, de ex. tumoră cerebrală, infecție la nivelul sistemului nervos central, hipertensiune arterială, anemie, tulburări hormonale (hipotiroidie sau hipertiroidie, subactivitate sau supraactivitate a glandelor suprarenale, hipoparatiroidie și hiperparatiroidie, hipotiroidie și hipertiroidie), tratamentul tulburărilor mintale implică tratarea bolii somatice subiacente (intervenție chirurgicală, administrarea de antibiotice, compuși hormonali, medicamente pentru controlul tensiunii arteriale, medicamente de tratare a anemiei), susținute, posibil, de medicamente psihotrope.

În schimb, în terapia tulburărilor și bolilor mintale care nu sunt asociate cu boli somatice, se aplică metode biologice și psihosociale.

Metode biologice:

  • farmacoterapie,
  • terapie cu șocuri electrice,
  • fototerapie.

Metode psihosociale:

  • psihoterapie,
  • socioterapie,
  • instruire,
  • terapie ocupațională.

Metodele menționate mai sus nu se exclud reciproc, ci sunt complementare. Atunci când se asociază aceste metode, ele trebuie să fie adecvate tipului de tulburare, stadiului bolii, problemelor psihologice, familiale, sociale și de îngrijire a pacientului. Prin urmare, din echipa terapeutică trebuie să facă parte diferiți profesioniști, incluzând un medic psihiatru, un psiholog, un lucrător social, un psihoterapeut, un terapeut ocupațional, o asistentă medicală și o persoană specializată în îngrijire (terapeut).

Rețineți!

Dezvoltarea și evaluarea unui plan terapeutic trebuie să implice de asemenea o echipă formată din mai mulți profesioniști, cu participarea pacientului și, dacă este posibil, a familiei.

Psihoeducația și participarea activă la tratament a pacientului.

Implementarea planului terapeutic pe termen lung - în special în bolile cronice, care afectează funcționarea, precum și în boli privite ca recidive ale tulburărilor - necesită participarea și implicarea activă a pacientului și a familiei sale.

Trebuie reținut că ...

Psihoeducația, înțeleasă înainte de toate ca un proces de dobândire a cunoștințelor despre boală și tratamentul acesteia, atât de către pacient, cât și de către familia sa, deține prin urmare un rol foarte important în terapia psihiatrică. 

Psihoeducația este în plus asociată cu dobândirea aptitudinilor de utilizare a experiențelor tulburărilor trecute. Această capacitate influențează în mod pozitiv controlul evoluției bolii și sprijină abilitățile de a face față în viața de zi cu zi, în pofida poverilor care însoțesc o anumită afecțiune medicală.

Capacitatea de a împărtăși altor persoane cunoștințele și experiența dobândite în cursul bolii (a pacientului sau a unui membru al familiei), precum și puterea și speranța de a-și redobândi sănătatea, dețin un rol semnificativ în psihoeducație.

Știați că...

Este bine ca psihoeducația desfășurată de un profesionist/specialist să fie efectuată într-un grup în care pacienții (sau membrii familiei acestora) își împărtășesc reciproc experiențele asociate bolii mintale, furnizându-și sprijin și încurajare unul altuia.

Sprijinirea vindecării și a participării la viața de familie și socială

Patogeneza este definită ca procesul dezvoltării afecțiunii medicale, împreună cu mecanismele care îi conturează simptomele. În deceniile recente s-a acordat din ce în ce mai multă atenție procesului de vindecare, în care o semnificație majoră o are consolidarea potențialului de sănătate și sporirea resurselor de sănătate.

Știați că...

Procesul de consolidare a potențialului de sănătate și sporire a resurselor de sănătate se numește salutogeneză. În abordarea comportamentelor salutogenetice, consolidarea resurselor de sănătate mintală este la fel de importantă ca eliminarea simptomelor bolii.

CEE_SCHIZO_disease_01_F
Stock photo. Posed by model.

Același lucru este valabil și în bolile infecțioase - se administrează un antibiotic pentru a distruge bacteriile, însă același rezultat poate fi obținut prin întărirea organismului și a sistemului său imunitar, astfel încât să poată combate și elimina singur infecția. În cazul bolilor mintale, rolul acestor „factori de consolidare” pentru sănătatea mintală este deținut de:

  • formarea de relații bune cu alte persoane,
  • ocuparea adecvată a timpului liber,
  • diferitele forme de participare socială (activitate ocupațională, hobby-uri, divertisment, participare la viața culturală și religioasă),
  • cu alte cuvinte: construirea unei vieți sănătoase independent de boală sau în pofida acesteia.

Rețineți!

Baza acestui proces de vindecare înțeles este reprezentată de sprijinul oferit de rudele apropiate și asistența din partea profesioniștilor, împreună cu acceptarea realității bolii, redobândirea stimei de sine și a sentimentului de eficiență de către persoană, precum și a sentimentului de speranță și sens în viață.  Este foarte importantă dezvoltarea capacităților de stabilire a unor obiective realiste și satisfăcătoare în viață și de obținere a satisfacției la îndeplinirea scopurilor.

Afișează mai multe