Terapia psihosocială

Trimite pe e-mail
Descarcă
Printează

Medicamentele stau la baza farmacoterapiei pentru schizofrenie. Cu toate acestea, există și alte forme de terapie, în special atunci când pacientul, neconștientizând boala, renunță la medicație, neinformând nici medicul, nici familia.

Uneori evenimentele excepțional de stresante pot declanșa o recădere a bolii, chiar și la pacienții cu complianță bună la schema terapeutică.  Este importantă introducerea, simultan cu farmacoterapia, a altor măsuri care vor face pacientul să conștientizeze în măsură mai mare beneficiile terapiei administrate, îl vor ajuta să facă față situațiilor stresante și vor facilita contactele sociale.

Rețineți!

Terapia psihosocială este fundamentală pentru procesul de vindecare în continuare și pentru îmbunătățirea calității vieții familiei pacientul în perioada de după remiterea simptomelor acute (psihotice, maniacale, depresive).

Metodele psihosociale aplicate în terapia psihiatrică includ:

  • diferite forme de măsuri psihologice: asistență psihologică, terapie de sprijin, terapie individuală și de grup, desfășurată pe baza a diferite orientări (cognitiv-comportamentală, interpersonală, psihodinamică), relaxare, terapie sistemică și familială, intervenții de mediu;
  • psihoeducația pacientului și familia sa: comunicarea cunoștințelor despre boală, simptomele sale, metodele de tratament, metodele de a face față simptomelor, unitățile de tratament, recuperare și sprijin disponibile, drepturile pacientului, beneficiile la care are dreptul și posibilitățile de angajare cu facilități;
  • construirea de abilități: aptitudini de viață elementare, aptitudini de comunicare și sociale, aptitudini de a face față situațiilor dificile emoțional, rezolvare de probleme;
  • consolidarea funcțiilor cognitive;
  • terapie ocupațională: artizanat, gătit, arte de finețe, manufactură la nivel amator, art-terapie, biblioterapie, terapie cu mișcare și dans, terapie prin muzică, psiho-desen;
  • socioterapie: comunitate terapeutică, tehnici cu recompense, diferite activități în grupuri, competiții, excursii, reuniuni de seară, întruniri, recreere, activități sportive, culturale și educaționale.
CEE_SCHIZO_treatment_03_B
Stock photo. Posed by model.

Psihoterapie

Psihoterapia în tratamentul schizofreniei sau al altor tulburări este un proces terapeutic planificat, în care o metodă terapeutică include un impact psihologic asupra relațiilor individuale sau de grup cu un psihoterapeut.

Psihoterapia este furnizată de un profesionist (psiholog, medic) cu experiență teoretică adecvată și cunoștințe practice. Condiția unei psihoterapii eficace este motivarea pacientului spre schimbare și colaborarea sa activă cu terapeutul sau grupul terapeutic. Există mai multe tendințe și metode psihoterapeutice, selectate pe baza diagnosticului psihologic:

  • psihoterapia cognitiv-comportamentală,
  • psihoterapia psihodinamică,
  • psihoterapia psihoanalitică,
  • psihoterapia integrativă,
  • psihoterapia interpersonală.

Psihoeducația

Există multe definiții diferite ale psihoeducației. Majoritatea se concentrează pe aspectul dobândirii de probleme cu privire la boală și împărtășirea lor cu alți pacienți.

Rețineți!

Psihoeducația trebuie înțeleasă ca proces care implică pacienții, familiile și terapeuții acestora, în care informațiile sunt comunicate între trei grupuri cu privire la aspecte legate de pacient și sistemul său familial, în vederea îmbunătățirii funcționării pacienților și a familiilor lor.

Psihoeducația este prin urmare un proces care are loc în sistemul pacient-familia sa-terapeutul său, însă informațiile care apar din acel sistem unic pot fi transferate în alte sisteme, referindu-se la alți pacienți.

Veriga care comunică aceste informații este cel mai adesea terapeutul care utilizează cunoștințele cu privire la boală și gestionarea acesteia - obținute de la un pacient și rudele sale - în terapia altui pacient și a familiei sale. Pacientul și familia sa pot participa de asemenea la comunicare cunoștințelor respective către alți pacienți și familiile lor, iar atunci psihoeducația capătă un format de grup.

Trebuie reținut că ...

Psihoeducația este un proces continuu și variabil, iar obiectivul său principal este reprezentat nu numai de reducerea simptomelor bolii sau reamintirea pacientului să-și ia medicamentele. Aceasta vizează și obținerea unei mai bune funcționări psihosociale a pacientului și a rudelor sale, chiar în pofida simptomelor psihotice.

Psihoeducația în schizofrenie se concentrează asupra bazelor și stilurilor de a face față bolii, asupra resurselor de cunoaștere și posibilităților care sunt necesare pentru combaterea schizofreniei și realizarea procesului de vindecare. Psihoeducația permite și să se facă față aspectelor emoționale ale bolii mintale și efectelor acesteia.

Mulți cercetători înțeleg psihoeducația ca un tip de profilaxie împotriva recăderilor bolii și care vizează respectarea îmbunătățită de către pacienți a schemelor de medicație prescrise, însă se poate spune că psihoeducația, pe baza acestor doi factori, nu va îndeplini majoritatea obiectivelor acestei terapii psihosociale, nici nu va răspunde tuturor așteptărilor pacienților și familiilor acestora.

Mai mult, „durata eficacității” unei astfel de forme de psihoeducație este mai degrabă scurtă și va trezi interesul pacienților și al rudelor lor numai la prima aplicare. La o încercare ulterioară de a utiliza psihoeducația, concentrată numai asupra prevenirii recidivelor bolii și/sau a complianței crescute la medicație, încetează să mai fie „eficace” - pacientul și rudele sale încep să înțeleagă că „recomandările” nu au fost eficace cel puțin în cazul pacientului, având în vedere că recidiva a avut totuși loc.

Trebuie reținut că ...

Obiectivul primar al psihoeducației se concentrează asupra îndeplinirii obiectivelor vieții, semnificative pentru pacient și asupra îmbunătățirii vieții sale, printre altele, prin a face față mai eficient stresului tuturor membrilor familiei, consolidând comunicarea și îmbunătățind capacitatea de rezolvare a problemelor.

Psihoeducația nu numai că permite extinderea cunoștințelor pacienților și ale familiilor lor cu privire la boală și tratarea acesteia, însă permite și reducerea simptomelor negative ale schizofreniei, îmbunătățește funcționarea interpersonală a pacienților, reduce riscul recăderii și, chiar dacă aceste beneficii nu apar încă, permit scurtarea perioadei de internare pentru îngrijire psihiatrică.

Afișează mai multe