Forme terapeutice moderne

Trimite pe e-mail
Descarcă
Printează

Baza tratamentului în schizofrenie este utilizarea continuă a medicamentelor antipsihotice alese în mod adecvat.

Administrarea medicamentului trebuie începută cât mai rapid posibil, alegând un medicament care va reduce în mod eficient simptomele, fiind în același timp bine tolerat și care va permite pacientului să respecte tratamentul prescris. Fără această abordare, nu se poate obține succesul terapeutic.

Rețineți!

Medicamentele cu acțiune prelungita, administrate o dată la 2-4-12 săptămâni asigură o formă convenabilă a terapiei care facilitează funcționarea zilnică și respectarea schemei de tratament.

Farmacoterapia, indiferent de calea de administrare, trebuie însă suplimentată cu alte metode terapeutice: psihoterapie, psihoeducație și lucrul activ cu familia pacientului sau persoana care îi asigură îngrijirea.

Medicamente cu eliberare prelungită

Nu doar studiile de cercetare, ci și viața cotidiană a pacientului dovedesc, cu cât este mai mare frecvența medicației, cu atât este mai redus nivelul de colaborare și cu atât mai frecvent pacienții intrerup terapia.

Problema nu este valabilă numai în cazul schizofreniei, ci și în cazul tuturor bolilor cronice, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și chiar astmul bronșic. De aceea, farmacologia actuală are scopul de a concepe forme medicamentoase care să aibă o acțiune cât mai lungă posibilă. Atât pe plan mondial, cât și în Romania, sunt disponibile medicamente antipsihotice cu eliberare prelungită.

Rețineți!

Acestea combină caracteristicile medicamentelor depot menționate mai sus cu avantajele antipsihoticelor atipice.

În aceste medicamente nu se mai utilizează uleiul ca solvent (fiind înlocuit cu apă pentru preparate injectabile), astfel că durerea la administrare este mult mai redusă decât la administrarea medicamentelor depot clasice. Injecțiile se administrează și intramuscular, însă în cazul unora dintre medicamente, pacientul poate alege locul de administrare: fesă sau braț.

În cazul substanței active cu eliberare prelungită, concentrația serică a medicamentului se menține la nivel constant la fel ca în cazul utilizării unui medicament antipsihotic oral. În același timp este o concentrație mai redusă decât concentrațiile obținute în cazul medicamentelor orale, care previne reacțiile adverse ce pot apărea la utilizarea acestei forme a medicamentului (de ex. simptome extrapiramidale moderate sau simptome ale unor niveluri crescute ale prolactinei). Injecțiile se administrează o dată la 2-4-12 săptămâni, deoarece concentrațiile de medicament rămân stabile în aceste intervale de timp. De aceea, nu este necesar ca pacientul să își amintească să ia dozele zilnice de medicație.

Trebuie reținut că ...

Utilizarea medicamentelor antipsihotice cu eliberare prelungită facilitează considerabil continuarea terapiei, prelungește perioadele de remisiune și reduce substanțial riscul de recădere (în comparație cu utilizarea aceleiași substanțe în schema zilnică).

Grupa principală de pacienți care poate beneficia de înlocuirea medicamentului atipic utilizat până la momentul respectiv cu medicamente antipsihotice cu durată lungă de acțiune include:

  • pacienți cu recăderi frecvente, provocate de complianța redusă la utilizarea medicamentelor antipsihotice atipice orale,
  • pacienții cu complianță redusă, cărora li se administrează medicamente antipsihotice atipice orale,
  • pacienții stabili cărora li se administrează medicamente cu efecte pe termen lung, stabili, dar cu simptome extrapiramidale,
  • pacienții cărora li se administrează medicamente antipsihotice atipice orale, care prezintă recidive frecvente ale psihozei, din cauze necunoscute,
  • pacienții stabili sub tratament cu medicamente antipsihotice orale convenționale, care însă prezintă simptome extrapiramidale.

Terapia cu medicamente cu acțiune prelungită

Trebuie reținut că ...

Toate medicamentele antipsihotice cu acțiune prelungită se administrează prin injecții intramusculare.

Fesele reprezintă locul principal de injectare. În cazul unora dintre medicamente, pacientul poate alege locul de administrare: fesă sau braț. Injecțiile se administrează de către personalul medical (de obicei asistentele medicale). Programările pentru injecție trebuie efectuate cu respectarea recomandărilor medicului (o dată la 2-4-12 săptămâni); cu unele excepții, procedura de injectare nu necesită nicio pregătire anterioară. Personalul medical va informa pacientul cu privire la procedurile speciale înainte de administrarea medicamentelor specifice.

Terapia completă în schizofrenie

Terapia completă în schizofrenie furnizată în cadrul sistemului de îngrijire a pacientului, include nu doar tratament farmacologic, ci și terapie psihosocială, cu sprijinul furnizat de familia pacientului și de alte persoane care asigură îngrijirea, pe de o parte și de către cadrele medicale și lucrătorii sociali pe de altă parte.

Această terapie nu privește numai simptomele psihopatologice și tulburările funcțiilor cognitive ci o îmbunătățire a funcționări psihosociale a pacientului și asigurarea faptului că acesta deține un rol  în viața socială. Prin urmare este foarte important ca pacientul și familia sa să adopte o abordare adecvată cu privire la boală.

Pentru a fi fezabilă și eficace această terapie complexă, este necesară participarea multiplă din partea profesioniștilor din domeniul sănătății, incluzând medicul, asistenta medicală, psihologul, asistentul social și alte persoane, plus accesul nelimitat la unități de îngrijire medicală.

Participarea pacientului la tratamentul farmacologic

CEE_SCHIZO_treatment_02_A
Stock photo. Posed by model.

Se întâmplă adesea ca un pacient care se confruntă cu remisiunea simptomelor acute, să se simtă sănătos și să dorească să uite despre boală; în acel moment este dificil pentru pacient să accepte continuarea medicație sau participarea la psihoterapie, deoarece ar dori să fie tratat ca o persoană normală, sănătoasă.

Însă propunerea privind terapia profilactică, cu scopul de a preveni recidivele bolii, nu înseamnă deloc că persoana respectivă va fi privită ca pacient. Obiectivul unei astfel de terapii, după episodul de psihoză sau depresie manifestat, este acela de a furniza persoanei afectate, care este susceptibilă în ceea ce privește recăderea bolii, măsuri de prevenire a recidivei, precum și cunoștințele necesare pentru a ști cum să utilizeze măsurile respective.

Rețineți!

Un tratament care să contracareze recăderea bolii nu are scopul de a deveni o barieră, ci un sprijin pentru o viață normală. Cu toate acestea, necesită implicarea activă și colaborarea pacientului. 

Terapeuții încearcă din ce în ce mai des să implice pacientul în procesul de luare a deciziilor cu privire la terapia sa. Inițial, o persoană trebuie să se bazeze în întregime pe opinia medicului cu privire la tratament. După o vreme, odată cu creșterea conștientizării la pacienți, care au experiențe diferite cu medicamentele prescrise, pacientul devine într-o anumită măsură expert în tratamentul său și îi poate sugera medicului cea mai bună metodă de tratament.

Trebuie reținut că ...

Pacientul care a dobândit cunoștințe despre boala sa va înțelege necesitatea terapiei și va putea comunica precis problemele asociate bolii și va raporta reacțiile adverse la medicamentele administrate.

Cunoștințele cu privire la mecanismele de acțiune ale medicamentului fac mai ușor procesul de continuare a terapiei prescrise, chiar și când apar reacții adverse.

Știați că...

Este important ca pacientul, împreună cu terapeutul, să stabilească obiectivele terapiei sale și metodele de realizare a acestora. Stabilirea unui dialog adecvat între pacient - persoana care asigură îngrijirea - terapeut determină creșterea șanselor cooperării cu succes în terapie.

O importanță majoră o deține faptul că orice pauză în terapie sau retragere intenționată de la administrarea medicamentului poate elimina rezultatele terapiei de până atunci, afectând în mod negativ starea de sănătate a pacientului.

Afișează mai multe